[magazine kave]=Reporter Choi Jae-hyeok
Într-un sat de munte întunecat, în zori, ceața acoperă valea și apa de ploaie picură de pe streașină. Ofițerul de poliție Jong-gu (Kwak Do-won) pleacă de acasă, suferind de mahmureală după ce a băut prea mult cu o seară înainte. Ziua pare să înceapă ca de obicei, cu rezolvarea problemelor familiale și a incidentelor minore, discutând cu colegii despre „un sat zgomotos, dar fără evenimente majore”. Ca în prima scenă din 'Fargo', doar o presimțire sumbră că rutina plictisitoare se va transforma curând într-un coșmar. Totuși, un incident bizar de crimă care are loc undeva pe un drum de munte ud de ploaie răstoarnă complet atmosfera satului. Criminalul stă acoperit de sânge, cu ochii pierduți, iar în casă, cadavrele familiei sunt împrăștiate în mod oribil. Jong-gu simte că această scenă terifiantă este mai aproape de un „coșmar” decât de oameni, dar la început încearcă să o treacă cu vederea ca pe o faptă a unui psihopat drogat. Încă nu știe că se află în mijlocul unui mister supranatural, ca Dale Cooper din 'Twin Peaks'.
Problema începe când incidente similare se declanșează în lanț, ca un domino. Criminalii prezintă toți erupții cutanate roșu-închis și, cu privirea încețoșată, își măcelăresc familiile. Casele agresorilor și victimelor sunt toate situate în satul izolat numit Gokseong, înconjurat de munți, păduri, ploaie și ceață. În timp ce o nebunie colectivă de origine necunoscută se răspândește, printre locuitorii satului circulă zvonuri despre „un bătrân japonez care trăiește în munți”. Soacra lui Jong-gu, într-o zi, își exprimă cu voce ridicată și agitată că un străin (Kunimura Jun) care a început să locuiască în apropierea satului este un demon care mănâncă oameni. Pe măsură ce mărturiile celor care l-au văzut în munți se adună, acest bărbat necunoscut devine treptat țapul ispășitor al fricii și urii întregului sat. Ca și cum locuitorii din 'The Wicker Man' ar căuta o victimă, locuitorii din Gokseong tânjesc după un rău explicabil.
Care este identitatea demonului care a posedat-o pe fiica mea?
Viața lui Jong-gu se prăbușește complet când acea frică pătrunde în propria sa casă. Fiica sa, Hyo-jin (Kim Hwan-hee), începe brusc să înjure, să murmure cuvinte de neînțeles și să dezvolte erupții și vânătăi ciudate pe corp. Jong-gu, care o vede pe fiica sa, care era o elevă liniștită și bună, transformându-se brusc într-un personaj asemănător lui Regan din 'Exorcistul', este copleșit mai întâi de frica de tată decât de cea de polițist. Chiar dacă o duce la spital și îi dă medicamente, cauza nu este descoperită. Un bătrân din sat, care pretinde că are cunoștințe de vrăjitorie, afirmă că „aceasta nu este o boală umană”, iar întregul sat este împins treptat într-un domeniu care nu poate fi explicat prin limbajul științei și rațiunii. Ca și cum 'Hereditary' ar fi descris un rău care înghite treptat o familie, 'Gokseong' surprinde cu precizie procesul de dezintegrare a cotidianului.
În acest punct, apare un alt personaj. Un șaman pe nume Il-gwang (Hwang Jung-min) vine din Seul, îmbrăcat în haine strălucitoare și cu un stil de vorbire zgomotos. După ce examinează starea lui Hyo-jin dintr-o privire, el afirmă că sursa tulburărilor din sat este străinul din munți. Ritualul șamanic al lui Il-gwang este o scenă simbolică a filmului. În timp ce tobele și gongurile sună nebunește, sângele roșu și culorile galbene acoperă ecranul, un ritual de blestem al morții și un ritual suspect al străinului sunt montate în paralel. Ca montajul botezului din 'The Godfather' sau confruntarea exorcismului din 'Constantine', cele două ritualuri care își trimit incantațiile unul către celălalt cresc în intensitate, urmărind bătăile inimii spectatorului. Această scenă este o miniatură a unui război religios în care se ciocnesc șamanismul coreean, shintoismul japonez și simbolurile creștine.
Între timp, undeva pe un drum de munte, o femeie misterioasă îmbrăcată în alb, Moo-myeong (Chun Woo-hee), bântuie ca o fantomă. Moo-myeong apare brusc în fața lui Jong-gu, aruncă o piatră și lasă un avertisment ciudat. Ea spune că străinul este un demon și că el devorează sufletul lui Hyo-jin. Dar când Il-gwang reapare, povestea lui este exact opusul. Moo-myeong este adevăratul rău, iar străinul ar putea fi cel care încearcă să țină răul la distanță. Într-o situație în care nu se știe care dintre ei spune adevărul sau dacă amândoi mint, Jong-gu este complet zdruncinat. Ca în 'The Usual Suspects', unde nu se știe cine este Keyser Söze, spectatorii din 'Gokseong' nu pot fi siguri până la final cine este adevăratul demon.
Jong-gu se zbate între limbajul rațiunii al polițistului, instinctul de tată, zvonurile și prejudecățile acumulate de locuitorii satului, simbolurile șamanismului și religiei. Satul nu mai este un loc de „raționament logic”, ci un câmp de bătălie psihologică în care credința și neîncrederea, zvonurile și frica se amestecă. Altarul necunoscut găsit în casa străinului, fotografiile și obiectele personale ale victimelor, scenele bizare văzute în peștera din munți, toate par să dovedească existența demonului, dar lasă loc și pentru alte interpretări. Filmul nu oferă un răspuns clar spectatorilor până la final. Alegerea lui Jong-gu și ce consecințe va avea acea alegere rămân cel mai crud mister al filmului. Ca în 'No Country for Old Men', care nu explică natura răului, ci doar o privește, 'Gokseong' lasă doar întrebări în loc de răspunsuri.
„Set complet de cadouri” în stilul lui Na Hong-jin
Așa cum 'Gokseong' începe cu un cadru tipic de dramă polițistă, atrage treptat imagini apropiate de horror folcloric, thriller religios și horror cu zombi. Umorul constant și glumele de viață cotidiană fac spectatorii să se relaxeze la început, dar pe măsură ce filmul avansează, chiar și acel umor devine o umbră sinistră a presimțirii. O poveste amuzantă, dar în care nu poți râde, și cu cât încerci să explici mai mult, cu atât mai multe goluri apar. De aici începe estetica autentică a operei.
Analizând în profunzime opera, cea mai mare caracteristică a 'Gokseong' este coliziunea și hibridizarea genurilor. Acest film este un thriller criminal plasat într-un sat rural, un film de groază cu fantome și demoni, și în același timp un mare dramă de credință în care peisajul rural coreean, credințele folclorice, șamanismul și mitologia creștină se amestecă. Regizorul Na Hong-jin nu lasă aceste genuri să fie consumate separat, ci le suprapune într-un singur cadru. Ca și cum 'Parasite' ar fi combinat comedia și thrillerul într-un singur cadru, 'Gokseong' redă simultan umorul și groaza. Glumele stângace din secția de poliție, discuțiile de la bar dintre bărbații din sat, scena în care un candidat la preoție traduce stângaci din japoneză, toate par să fie centrul de greutate al realității. Dar peste aceste imagini obișnuite, munții uzi de ploaie, câinii negri, cadavrele însângerate și ritualurile șamanice se suprapun, iar la un moment dat spectatorul nu mai poate distinge „unde se termină realitatea și unde începe coșmarul”. Ca în filmele lui David Lynch, granița dintre realitate și halucinație devine neclară.
În centrul regiei se află o obsesie persistentă pentru „ambiguitate”. Există răul? Dacă există, ce față are? Filmul nu rezolvă această întrebare ca pe o problemă de bază până la final. Străinul este portretizat ca un alt vechi al societății coreene, ușor de suspectat și urât, deoarece este japonez. El rătăcește prin păduri ca un animal sălbatic, este văzut lângă sânge și cadavre, și își umple casa cu talismane și altare. Dar în privirea lui se strecoară frica și nedreptatea, și uneori pare să aibă expresia unui animal vânat. Pe de altă parte, Moo-myeong apare în haine albe și desculță, ca o ființă sfântă, dar camera o privește de sus sau îi ascunde intenționat fața, spulberând constant certitudinea spectatorului. Ca în 'Shutter Island', care trădează încrederea spectatorului, 'Gokseong' distruge încrederea în privire.
O lume necunoscută pe care doar regizorul pare să o cunoască
Această ambiguitate este impregnată nu doar în structura poveștii, ci și în mise-en-scène și filmare. Ceața de munte și apa de ploaie, întunericul nopții și lumina albastră a zorilor amestecă constant întregul ecran. Satul de munte este filmat nu ca un „peisaj”, ci ca o „stare de spirit”. Butoaiele de fermentare, serele, drumurile înguste de munte, secția de poliție veche, peisajul dezordonat al satului sunt toate plasate cu detalii, dar aceste imagini familiare se transformă la un moment dat în fundalul groazei. Ca în 'Signs', care a transformat o fermă obișnuită din Pennsylvania într-un loc de groază, 'Gokseong' transformă satul coreean într-un teritoriu al demonului. După ce filmul se termină, spectatorii pot experimenta cum amintirea lui Gokseong revine încet atunci când trec pe un drum de munte într-o zi ploioasă.
Designul sonor și muzica sunt, de asemenea, elemente care au plasat 'Gokseong' ca un reper în filmele de groază coreene. De fapt, în acest film nu există aproape niciun jump scare în sensul tradițional. În schimb, sunetele naturale precum urletele animalelor, sunetul ploii, sunetul insectelor, sunetul copacilor care se rup, țipetele oamenilor auzite de departe, toate contribuie la stratul de groază. Adăugând muzica din scena ritualului șamanic, se creează o imersiune aproape de transă. Ritmul se repetă constant, dar timbrul și instrumentele se schimbă ușor, erodând nervii spectatorului. În loc ca groaza să lovească brusc, ea pătrunde încet în corp. Ca în 'Midsommar', unde groaza se desfășoară sub lumina soarelui, ritualul șamanic din 'Gokseong' dezvăluie un coșmar în culori luminoase.
Interpretările actorilor nu pot fi omise. La începutul filmului, Jong-gu pare un polițist de țară tipic, mai preocupat de comoditate decât de responsabilitate. El se sperie când face poze la locul crimei, face glume cu înjurături cu colegii săi și pare un tată „amețit” influențat de cuvintele unui șaman. Dar pe măsură ce filmul avansează, oboseala, frica, vinovăția și îndoiala care se acumulează pe fața lui Jong-gu se adună strat cu strat. Spectatorii ajung să se întrebe „Este acest om cu adevărat incompetent și de aceea se prăbușește așa, sau oricine ar ceda în fața unei astfel de situații?”. Această întrebare este legată de modul în care filmul privește umanitatea. Ca și șeriful Brody din 'Jaws', care este doar un om neputincios în fața rechinului, Jong-gu este doar un tată în fața răului.
Prezența lui Il-gwang este un alt pilon. La început, el apare ca un șaman „capabil” familiar publicului coreean, cu ritualuri strălucitoare și un stil de vorbire încrezător. Dar pe măsură ce povestea se adâncește, devine clar că și el este doar un om prins în frică. Nu este niciodată clar ce a crezut cu adevărat, cât de mult a fost sigur de cuvintele și ritualurile sale. Moo-myeong este un personaj amintit mai mult prin priviri și gesturi decât prin replici. Când apare, aerul din cadru se distorsionează ușor. Uneori ca o salvare, alteori ca un dezastru. Străinul se explică mai mult prin tăcere decât prin cuvinte. Casa lui, obiectele lui, direcția în care privește, toate aruncă doar enigme spectatorului. Ca Anton Chigurh din 'No Country for Old Men', el este o încarnare a răului inexplicabil.
O operă extraordinară pentru a fi considerată doar „groază”
Desigur, acest film nu este o operă prietenoasă pentru toți spectatorii. Durata este lungă, iar povestea este departe de horror-ul tipic hollywoodian. Pentru spectatorii care așteaptă un rău clar, un răspuns perfect, o catarsis satisfăcătoare, 'Gokseong' poate părea un film frustrant și neprietenos. Secțiunea de interpretare din a doua jumătate, cu răsturnări și contrarăsturnări, necesită concentrare. Unii spectatori pot considera că genurile sunt prea amestecate, lăsând o impresie de dezordine. Dar dacă reziști acestei neprietenii și urmărești filmul până la ultima scenă, vei simți că „groaza” este mai mult decât o simplă surpriză sau dezgust. Ca și 'The Blair Witch Project', care a creat o groază invizibilă, 'Gokseong' creează o groază incertă.
Se gândesc la cei care caută un film care nu poate fi definit doar ca „film de groază”. Nu doar o operă care este pur și simplu înfricoșătoare, ci un film care te lasă cu mintea complicată timp de câteva zile după ce l-ai văzut, un film în care vrei să analizezi fiecare scenă și să adaugi propria interpretare. Pentru spectatorii care iubesc groaza experimentală care sparge tiparele genului, confuzia și neliniștea oferite de Gokseong vor fi o mare plăcere. Ca și spectatorii care iubesc 'Twin Peaks' sau sezonul 1 din 'True Detective', misterul din 'Gokseong' va fi fascinant.
Pentru cei care sunt oarecum obosiți de viață și care au urmărit evenimentele lumii prin știri, întrebându-se „de ce se întâmplă astfel de lucruri”, imaginea jalnică a lui Jong-gu va rămâne deosebit de dureroasă. Cu o familie de care trebuie să aibă grijă, o lume care nu merge cum trebuie și standarde de încredere care devin tot mai neclare, 'Gokseong' arată cu o sinceritate crudă ce alegeri poate face un om. Privind la Jong-gu, care se clatină fără a găsi un răspuns perfect, spectatorii își pot întâlni propriul chip. Ca și Charlie din 'The Cable Guy', care își confruntă propria neputință, Jong-gu își întâlnește propriile limite.
În cele din urmă, dacă vrei să vezi pe ecran atmosfera munților coreeni, credințele tradiționale și groaza folclorică, acest film este aproape o operă obligatorie. Imaginile din acest film, în care demonii occidentali și spiritele munților coreeni, șamanismul și creștinismul, ploaia, ceața, sângele și pământul se amestecă, sunt greu de uitat după ce le-ai văzut o dată. Experiența de a viziona 'Gokseong' este poate similară cu a intra pe un drum de munte adânc fără nicio garanție de răspunsuri. Drumul de întoarcere nu va fi confortabil. Dar după ce ai parcurs acel drum o dată, vei realiza că filmele de groază ulterioare par mult mai simple. În acest sens, 'Gokseong' nu este doar un film de groază, ci arată puterea cinematografiei coreene.
