Lumea se concentrează acum asupra 'oboselii' din Coreea. În spatele semnelor neon strălucitoare ale K-pop-ului și a narațiunilor dinamice ale K-dramelor, există o emoție care fierbe liniștit, dar imens, numită 'burnout'. Când 『The Economist』 a transmis că "trebuie să reducem volumul K-pop-ului și să ne concentrăm pe K-healing", ei nu au raportat doar tendințele bestseller-urilor din Coreea. Au fost martorii unei letargii colective pe care societatea coreeană, aflată în prima linie a capitalismului modern, o experimentează și a unei reacții literare ciudate care înflorește în interiorul acesteia.
Dacă până acum romanele 'K-healing' au sugerat cititorilor o 'pauză' prin consolare caldă și solidaritate modestă, Jeon Yejin și Kim Yuna mută locul acelei pauze nu pe pământ, ci în 'subteran' și 'adâncurile interioare'. Lumea lor nu este o simplă consolare. Este o săpătură disperată pentru supraviețuire și o muncă arheologică care culege rămășițele adevărului pe un teren distrus de neîncredere. În jurul romanului lui Jeon Yejin 『Refugiații din subteran』 și al colecției de povestiri a lui Kim Yuna 『Adevărul pe care putem să-l credem』, se analizează cum 'oboseala', un fenomen patologic al societății coreene, a fost transformată în capital literar și de ce aceste texte generează o rezonanță inevitabilă pentru cititorii globali.
Pentru a înțelege literatura coreeană modernă, este esențial să privim prin lentila 'Societății oboselii (The Burnout Society)', diagnosticată de filozoful coreean Han Byung-chul. Secolul 21 a trecut printr-o eră a disciplinelor și interdicțiilor, ajungând la o societate a performanței dominată de pozitivitatea "se poate (Can)". Aici, individul nu este exploatat de alții, ci devine atât agresor, cât și victimă, auto-exploatându-se. Personajele din romanele lui Jeon Yejin și Kim Yuna sunt fugari care au evadat din închisoarea acestui 'se poate'. Ele declară că "vor să stea întinse fără să audă nimic" și se deconectează social, auto-izolându-se. Aceasta nu este o înfrângere, ci o formă extremă și pasivă de rezistență pentru a recupera ceea ce Han Byung-chul numește "o oprire contemplativă". Cititorii occidentali văd în izolarea și oboseala personajelor din literatura coreeană reflecții ale propriului viitor sau prezent. Mari edituri precum Penguin Random House trimit apeluri de dragoste către literatura coreeană, nu dintr-o simplă preferință exotică, ci pe baza unei suferințe sincronizate contemporane.
Jeon Yejin, care a debutat în 2019 la concursul de debut al Korea Daily, demonstrează o abilitate unică de a "transforma mizeria realității în gramatica fanteziei". Stilul său, care a surprins cu acuitate criza antreprenoriatului și lipsa de direcție a tinerilor încă din prima sa lucrare, folosește umorul rece care lovește în adâncurile cititorului fără a consuma emoțiile în exces. Pentru Jeon Yejin, fantezia nu este un refugiu, ci o lupă care arată mai clar realitatea. Primul său roman, 『Refugiații din subteran』, începe cu tânărul 'Seonwoo' care caută un 'magazin de conveniență Gorani' în adâncurile unei păduri.
'Gorani', care apare în titlu și în fundal, este o prezență simbolică în societatea coreeană. Deși este o specie pe cale de dispariție, în Coreea este atât de comună încât este considerată o specie dăunătoare și este cunoscută ca un simbol al accidentelor rutiere. Jeon Yejin folosește acest 'Gorani' pentru a picta un autoportret al generației tinere care nu este protejată și se află în fața destinului de a muri pe drum. 'Magazinul de conveniență Gorani' pe care Seonwoo îl caută este un loc de adunare pentru surplusuri care au fost respinse de autostrada societății. Oaspeții 'hotelului de peșteri' din subteran trebuie să plătească pentru a primi un pat, dar în schimb primesc o lanternă de cap și o lopată de campanie pentru a-și săpa singuri camerele.
Hotelul de peșteri adună persoane rănite, precum alcoolici și antreprenori eșuați, formând o 'solidaritate lejeră' în care nu se interferează unii cu alții. Jeon Yejin pune astfel întrebarea despre esența relațiilor pe care le dorește omul modern. Vrem să fim complet izolați, dar în același timp dorim ca cineva să fie aproape. Ultima replică, "Hai să ne ținem legătura", arată imposibilitatea unei rupturi complete și ce anume poate fi un minim de suport pe care cei răniți îl pot oferi unii altora.
Dacă Jeon Yejin despică societatea prin spațiu, Kim Yuna examinează crăpăturile fine ale interiorului uman cu un microscop. Prima sa colecție de povestiri, 『Adevărul pe care putem să-l credem』, publicată în 2020, reprezintă paradoxal incertitudinea societății moderne chiar din titlu. Trăim într-o eră în care chiar și adevărul este selectiv acceptat doar "atât cât putem să-l credem". Personajele lui Kim Yuna nu sunt răufăcători. Cu cât viața devine mai grea, cu atât se mint puțin câte puțin pentru a rezista. Autoarea surprinde cu calm 'fața adevărului' care iese la iveală în momentul în care minciunile mici pe care personajele le-au construit se prăbușesc.
Recent, romanele coreene care au avut succes pe piața globală oferă 'spații sigure' și 'soluții ușoare' prin 'îngrijire confortabilă (Cozy Healing)', în timp ce lucrările lui Jeon Yejin și Kim Yuna sunt 'îngrijire întunecată (Dark Healing)' sau 'literatură de burnout realistă'.
Diferența de spațiu: În loc de o librărie însorită, se desfășoară în peșteri umede și întunecate sau în lumi distruse.
Modul de soluționare: În loc de o vindecare magică, arată procesul de a privi durerea în față și de a o suporta în tăcere.
Experiența cititorului: În loc de o consolare imediată, lasă o lungă reverberare și reflecție după ce închizi cartea.
Industria editorială din lumea anglo-saxonă a început deja să perceapă potențialul acestei literaturi coreene 'întunecate'. Editorul Jane Lawson de la Penguin Random House a menționat că "literatura coreeană a devenit o tendință uriașă și bruscă". Romanele lui Jeon Yejin și Kim Yuna sunt un conținut puternic care vizează cititorii globali care nu sunt mulțumiți de romanele de îngrijire existente și care doresc realizări literare mai profunde și o viziune critică asupra societății. 'K-burnout' a devenit acum o condiție umană universală, iar soluțiile pe care autorii coreeni le propun oferă un ghid filozofic valabil pentru cititorii din întreaga lume.
Romanul lui Jeon Yejin 『Refugiații din subteran』 și colecția de povestiri a lui Kim Yuna 『Adevărul pe care putem să-l credem』 pun întrebarea: "Unde fugi acum?" și "Este imaginea ta pe care o întâlnești la capătul acestei fugii adevărată?" Acești doi autori sunt semne ale unei noi maturități atinse de literatura coreeană. Ei nu cântă cu ușurință speranța. În schimb, cercetează fundul disperării și oferă o consolare mică, ca un pietricel, care poate fi găsită doar de acolo.
Jeon Yejin oferă curajul de a vinde 'peștera proprie'. Această peșteră nu este o ruptură de lume, ci o linie de apărare minimă pentru a mă proteja.
Kim Yuna oferă puterea de a suporta 'adevărul imperfect'. Chiar dacă nu este perfect, chiar dacă este puțin laș, este o liniște care vine din acceptarea umanității.
Pentru oamenii moderni care aleargă pe drumuri periculoase, asemenea gorani, romanele lor vor deveni un 'margine de drum' și un 'buncăr subteran' unde se pot opri pentru a respira. Acum, literatura coreeană coboară în subteran. Pentru a extrage cea mai universală lumină din cele mai adânci locuri.
