În ianuarie 2026, drama 〈Iubit pe Cerere (Boyfriend on Demand, titlu original: Iubit Lunar)〉 a fost lansată simultan în întreaga lume prin Netflix, captând imediat traficul global și demonstrând din nou puterea conținutului K. Întâlnirea dintre Jisoo de la BLACKPINK și actorul Seo In Guk a avut o putere comercială imensă, dar perspectiva majorității mass-media asupra acestui fenomen este extrem de superficială. Mass-media se concentrează pe recenzii unidimensionale, cum ar fi 'transformarea de succes a lui Jisoo în actorie' sau 'chimie romantică dulce între cei doi actori principali', pierzând din vedere semnele reci ale vremurilor pe care această lucrare le conține.
Acest articol pornește de la ipoteza că 〈Iubit pe Cerere〉 nu este doar o comedie romantică sau o fantezie SF, ci un documentar social care descrie în mod empiric 'paradoxul izolării' și 'comercializarea completă a emoțiilor' cu care se confruntă societatea hiper-conectată a secolului XXI. Setarea dramei - un producător de webtoon care suferă de muncă excesivă și burnout, care găsește consolare emoțională printr-un serviciu de abonament pentru întâlniri virtuale - sugerează că omul modern renunță la procesul complicat și dureros de ajustare cu ceilalți și, în schimb, alege un 'medicament confortabil' numit 'emoție pe bază de abonament'.
Voi exclude complet stilul de raportare al mass-media coreene existente și voi analiza această dramă prin prisma lucrărilor sociologice internaționale, începând cu Eva Illouz, și a rapoartelor economice globale. Aceasta este pentru a răspunde la întrebarea fundamentală despre cum limitele economice cu care se confruntă 'Generația 3P' din Coreea (o generație care a renunțat la întâlniri, căsătorie și naștere) au dus la nașterea unui produs bizar numit 'iubire sigură' și de ce întreaga lume reacționează atât de entuziast la această specificitate coreeană. K-drama a depășit acum domeniul divertismentului, funcționând ca o 'infrastructură psihologică' care aliniază sau anesteziază umanitatea distrusă de capitalism.
Protagonista 〈Iubit pe Cerere〉, Seo Mi Rae (Jisoo), este descrisă ca un PD de webtoon competent, dar epuizată de energia necesară pentru a continua o relație reală. Dispozitivul 'Iubit Lunar' pe care îl obține întâmplător oferă acceptare necondiționată și optimizare emoțională perfectă, lucruri pe care bărbații din realitate nu le pot oferi. Această setare arată că discursul despre 'Generația 3P' din Coreea s-a fixat nu doar ca un fenomen social simplu, ci ca o logică de piață imensă.
În societatea coreeană, întâlnirile nu mai sunt o exprimare naturală a emoțiilor. Ele sunt o 'investiție' care necesită timp, capital și energie emoțională și, în același timp, sunt considerate un 'risc de înaltă periculozitate' care poate amenința cariera și supraviețuirea individuală. Între 2024 și 2025, rata căsătoriilor din Coreea a arătat o creștere temporară, dar aceasta este mai aproape de o iluzie creată de frica de singurătate și de clasarea căsătoriei decât de o recuperare calitativă a relațiilor.
Creșterea numărului de căsătorii dovedește paradoxal că doar 'o minoritate care a intrat pe o traiectorie stabilă' poate participa la piața căsătoriei, ceea ce demonstrează 'clasarea căsătoriei'. Pentru clasele inferioare cu o bază economică fragilă sau pentru tinerii care trebuie să se concentreze pe carieră, întâlnirile reale sunt o activitate cu un raport cost-beneficiu scăzut. 〈Iubit pe Cerere〉 propune întâlniri virtuale tocmai în acest punct, unde 'costurile' sunt minimizate, iar 'satisfacția' este maximizată prin algoritmi.
Așa cum a diagnosticat Han Byung-Chul în 『Societatea Oboselii』, omul modern a devenit un subiect de performanță care se exploatează pe sine. Burnout-ul pe care Seo Mi Rae îl experimentează nu este o slăbiciune personală, ci un produs structural al unei societăți coreene care impune un mediu de muncă digital conectat 24 de ore pe zi și dezvoltare personală constantă. Într-un astfel de mediu, întâlnirea cu ceilalți devine o 'oboseală' în sine. Ceilalți mă dezamăgesc, îmi fură timpul și fac cereri imprevizibile.
Prin urmare, serviciul 'Iubit Lunar' nu este doar o românță, ci o soluție tehnică care oferă 'comunicare lină' eliminând negativitatea celorlalți. Devotamentul pe care îl arată partenerii virtuali în dramă este la un nivel pe care oamenii reali nu pot să-l imite, iar acest lucru le reamintește spectatorilor cât de 'plin de defecte' este iubirea reală. Aceasta nu este o evoluție a românței, ci doar o ambalare a sfârșitului relațiilor sub numele de românță.
Sociologul Eva Illouz a urmărit cu tenacitate cum intimitatea în societatea modernă a fost reconstruită de logica pieței capitaliste. Ea susține, prin 『Capitalismul Emoțional (Cold Intimacies)』 și 『Sfârșitul Iubirii (The End of Love)』, că oamenii moderni consumă întâlnirile ca și cum ar face cumpărături, căutând eficiența auto-satisfacției mai degrabă decât autenticitatea relațiilor.
Conform lui Illouz, emoțiile funcționează acum ca o monedă. Sistemul de abonament din 〈Iubit pe Cerere〉 arată comercializarea emoțiilor în cea mai extremă formă. Utilizatorii plătesc o sumă fixă în fiecare lună pentru a se abona la resursele emoționale de 'entuziasm' și 'consolare'. Aceasta înseamnă că relațiile s-au mutat complet din domeniul 'destinului' sau 'întâmplării' în domeniul 'contractului' și 'serviciului'.
Conceptul de care trebuie să ne amintim aici este 'socialitatea negativă' și 'legăturile negative' menționate de Illouz. Acestea se referă la relații slabe și instrumentale care pot fi anulate în orice moment și care nu implică o responsabilitate emoțională profundă față de ceilalți. Satisfacția pe care protagonistul din dramă o simte în relația cu partenerul virtual provine din faptul că acea relație nu mă constrânge și pot să o închei oricând doresc, având 'dreptul de a anula'.
Rolul lui Jisoo, ca un simbol vizual, este absolut în succesul global al acestei drame. Illouz consideră că consumul capitalist modern trece printr-o etapă de 'capitalism scopic', în care imaginile vizuale sunt valorificate și controlul dorinței se face prin acestea. Partenerii perfecți din realitatea virtuală (VR) sunt rezultatul unei proiecții extreme a standardelor estetice dorite de public.
Seo Mi Rae din dramă nu poate suporta disconfortul și tensiunea care apar în relația cu rivalul său din realitate, Park Kyung Nam (Seo In Guk), și fuge către iubitul virtual, lin și perfect. Aceasta se aliniază perfect cu semnele 'sfârșitului iubirii' pe care Illouz le-a avertizat. Oamenii moderni preferă să consume doar iluzia pe care și-au programat-o, în loc să se confrunte cu interiorul unic al celorlalți.
〈Iubit pe Cerere〉 prezintă o lume virtuală care depășește simpla plăcere vizuală, arătând semnele 'digisexualității', care încearcă să înlocuiască complet dorințele emoționale și fizice ale oamenilor cu tehnologia. Digisexualitatea se referă la fenomenul de a forma o identitate sexuală/emoțională primară prin tehnologie, ceea ce reconfigurează fundamental paradigma relațiilor umane din secolul XXI.
Dacă tehnologia din trecut era un 'instrument' care conecta oamenii între ei, acum tehnologia a obținut statutul de 'partener'. 'Dopamina puternică' pe care Seo Mi Rae o experimentează nu provine din interacțiunea cu oamenii, ci din analiza undelor cerebrale și a ritmului cardiac ale utilizatorului de către dispozitiv, care oferă reacții optime în timp real. Aceasta este 'proiectarea ingineriei' intimității.
Han Byung-Chul a definit în 『Sfârșitul Erosului』 că Eros este 'intrarea în lumea celuilalt'. Dar în dragostea digitală nu există ceilalți. Există doar un algoritm sofisticat care reflectă dorințele mele. În dramă, Park Kyung Nam (Seo In Guk) apare ca o persoană nepoliticoasă și misterioasă, făcând-o pe Seo Mi Rae să se simtă inconfortabil, dar paradoxal, acel 'disconfort' este singurul semn care dovedește că el este un om viu.
Cu toate acestea, omul modern, obișnuit cu economia de abonament, nu vrea să suporte acest disconfort. Ei se întreabă: "De ce ar trebui să plătesc și să suport disconfortul?" 〈Iubit pe Cerere〉 este un răspuns prietenos al capitalismului la această întrebare. Această dramă pare să prezinte o românță, dar în realitate declară imposibilitatea românței.
Faptul că această dramă a obținut un răspuns exploziv la nivel global nu se datorează doar apariției starurilor K-Pop. În spatele acestui fenomen se află 'epidemia singurătății' care s-a adâncit la nivel global după pandemie. Fenomenul de izolare socială, care se regăsește comun în rândul tinerilor din țări dezvoltate precum SUA, Marea Britanie și Japonia, face ca setarea 〈Iubit pe Cerere〉 să fie percepută nu ca o 'fantezie', ci ca o 'realitate disperată'.
Oficiul de Sănătate Publică din SUA (U.S. Surgeon General) a declarat în 2023 că singurătatea este o criză de sănătate națională. Singurătatea nu este doar o problemă emoțională, ci un factor mortal care crește incidența bolilor de inimă, accidentelor vasculare cerebrale și demenței, crescând riscul de deces prematur cu 26-32%.
Aceste cifre sugerează că serviciul de întâlniri virtuale descris în 〈Iubit pe Cerere〉 are un potențial de piață de trilioane de dolari la nivel global. Spectatorii globali se identifică profund cu epuizarea emoțională pe care o simte Seo Mi Rae și proiectează 'consolarea sigură' pe care a ales-o ca alternativă pentru ei înșiși.
Un factor decisiv care a adâncit epidemia singurătății este dispariția 'locurilor de întâlnire'. Spațiile fizice, cum ar fi cafenele, piețe și biblioteci, unde oamenii se întâlneau și comunicau întâmplător, au fost închise sau înlocuite digital în timpul pandemiei. Un studiu din 2023 arată că peste 60% dintre adulții din SUA au redus activitățile în afara casei comparativ cu perioada de dinainte de pandemie, ceea ce a blocat fundamental oportunitățile de 'întâlniri întâmplătoare'.
Ceea ce a umplut acest gol spațial sunt platformele digitale, cum ar fi Netflix. Platformele ne atrag cu mesajul: "Afara este periculos și inconfortabil, așa că bucură-te de lumea perfectă pe care ți-o oferim în interior." 〈Iubit pe Cerere〉 aduce logica acestor platforme în setarea dramei (aplicația de întâlniri virtuale), făcând ca actul de a viziona drama să fie identificat cu acțiunile protagonistului. Aceasta nu vindecă singurătatea, ci o 'comercializează' pentru a o perpetua printr-o marketing sofisticat.
K-drama nu mai este doar o sursă de divertisment, ci funcționează ca o 'infrastructură psihologică' care susține mințile populației globale care a pierdut sau s-a săturat în competiția neoliberală.
〈Iubit pe Cerere〉 oferă spectatorilor două niveluri de anestezie. În primul rând, arătând procesul prin care protagonistul Seo Mi Rae își vindecă rănile prin iubitul virtual, spectatorii își umplu și ei foamea emoțională cu 'iubitul virtual' numit dramă. În al doilea rând, prin îngroparea problemelor structurale ale realității (muncă excesivă, insecuritate locativă, disparități de clasă) în fantezii romantice, transformă furia socială în consolare emoțională.
Aici, narațiunile specifice K-drama despre 'Cinderella' și 'salvator' revin îmbrăcate în hainele epocii digitale. Cel care o salvează pe Seo Mi Rae nu este prințul călare pe un cal alb, ci un 'algoritm de întâlniri' extrem de dezvoltat și 'o taxă de abonament accesibilă'. Aceasta transmite în mod subversiv mesajul că salvarea în societatea capitalistă este posibilă doar prin 'cumpărare'.
Han Byung-Chul critică cultura 'Like' în 『Societatea Transparentă』 și 『Sfârșitul Erosului』. Într-o societate în care circulă doar o pozitivitate lină, fără conflicte și negativitate, oamenii nu mai au ocazia să se maturizeze. Reacția fanilor la 〈Iubit pe Cerere〉 arată obsesia pentru această pozitivitate. Fanii aclamă frumusețea lui Jisoo și românța dulce, ignorând avertismentul rece pe care această lucrare îl lansează despre 'artificializarea relațiilor'.
În cele din urmă, K-drama a devenit un 'mecanism de control blând' care gestionează starea de panică mentală provocată de capitalism. Oamenii, în loc să se înfurieze față de nedreptatea și singurătatea realității, deschid aplicația Netflix și 'se abonează' la românță, uitând pentru o vreme de suferință. Aceasta nu este o consolare adevărată, ci mai degrabă un 'opiu emoțional' care îi împiedică să vadă cauza suferinței.
Întrebarea "Doriți să vă abonați la românță?" este cea mai existențială întrebare adresată nouă, celor care trăim în 2026. 〈Iubit pe Cerere〉 arată, prin imagini fascinante, cât de rațional, sigur și dulce este să răspundem "da" la această întrebare. Frumusețea strălucitoare a lui Jisoo și povestea atrăgătoare a lui Seo In Guk fac greu de refuzat acest răspuns.
Cu toate acestea, ceea ce trebuie să citim între rândurile acestei drame este dorința pentru lucruri care nu pot fi 'abonate'. Iubirea este, în esență, curajul de a fi rănit și un proces dureros de a îmbrățișa nepoliticosul și imperfecțiunea celorlalți. Așa cum a avertizat Eva Illouz, în momentul în care lăsăm emoțiile în seama pieței și eliminăm riscurile relațiilor prin tehnologie, cele mai adânci colțuri ale noastre - acea zonă numită umanitate - se evaporă treptat.
K-drama este o oglindă care reflectă cele mai avansate aspecte ale civilizației moderne. Viitorul pe care 〈Iubit pe Cerere〉 îl reflectă nu este un paradis în care tehnologia ne salvează, ci un iad liniștit în care nu ne mai 'necesităm' unii pe alții. O adevărată românță nu există pe lista de abonamente. Ea există doar în acele momente efemere când închidem ecranul, ne confruntăm cu privirea incomodă a celorlalți și începem o conversație imprevizibilă.
Când capitalismul încearcă să ne vândă 'iubirea sigură', suntem dispuși să alegem 'iubirea nesigură'? Succesul 〈Iubit pe Cerere〉 este, paradoxal, strigătul trist al umanității care a pierdut puterea de a alege. Ceea ce ne trebuie în 2026 nu este un algoritm mai bun, ci curajul brut de a ne confrunta cu rănile reciproce așa cum sunt. Această întrebare grea pe care K-drama o ridică rămâne acum în sarcina spectatorilor. Doriți să vă abonați la românță sau să deveniți din nou oameni?
