[magazine kave]=Reporter Lee Taerim
O cameră de zi foarte mică, întreaga familie stând înghesuită în jurul unei mese joase. Sunetul televizorului este puternic, dar mai puternic este țipătul lui Park Hae-mi (Park Hae-mi). Se plânge că nu învață, că vrea să slăbească, că notele îi scad... O furtună de critici umple casa. Într-un colț, Lee Soon-jae (Lee Soon-jae) își arată temperamentul de atracție inutilă și își etalează carisma, iar Lee Joon-ha (Jung Joon-ha) râde timid, ca de obicei. Mirosul de ramen proaspăt fiert, mâinile care își aranjează uniforma școlară, siluetele fiilor care ies din ușa de la intrare. Sitcomul 'Fără ezitare, înălțare' începe cu această scenă extrem de obișnuită din viața de zi cu zi. Dar această obișnuitate devine, pe măsură ce episoadele se acumulează, un peisaj monumental care nu poate fi înlocuit în istoria sitcom-ului coreean. Așa cum 'Friends' a făcut din cafeneaua Central Park un simbol, 'Fără ezitare, înălțare' a întipărit camera de zi mică ca o miniatură a unei familii coreene.
În centrul dramei se află familia Lee Soon-jae, cunoscută sub numele de 'familia Soon-jae'. Lee Soon-jae, care se consideră capul familiei și este directorul unei clinici de medicină tradițională, nu are nicio ezitare în ceea ce privește vârsta, autoritatea sau încăpățânarea. Afară, este un director respectabil, dar în momentul în care intră în casă, se transformă într-un bunic naiv care provoacă tot felul de probleme. Este ca și cum Homer Simpson din 'Familia Simpson' ar purta masca unui bătrân coreean de 70 de ani. Rivalul său este nora sa, Park Hae-mi, care este și colega sa medic. Hae-mi, care consideră dezvoltarea personală și dieta ca pe o religie, încearcă să transforme totul în casă conform standardelor sale de 'viață de succes'. Între timp, Lee Joon-ha este mereu o victimă a circumstanțelor, un fel de sac de box. Acest tată, cu dragoste, abilități și prezență ambigue, creează mereu probleme mai mari în încercarea de a rezolva situația. Este ca și cum Phil Dunphy din 'Familia modernă' ar fi o versiune imigrantă în Coreea.
În linia fraților, contrastul dintre Lee Yoon-ho (Jung Il-woo), un neastâmpărat, și Lee Min-ho (Kim Hye-sung), un elev model, este esențial. Yoon-ho nu are deloc interes pentru studiu și trebuie să provoace un accident absurd cel puțin o dată pe zi pentru a se simți bine. Pe de altă parte, Min-ho este un elev model care se împinge pe sine în viața sa plină de program. Cu toate acestea, drama nu îi reduce pe aceștia la o simplă opoziție 'neastâmpărat vs. elev model'. Yoon-ho este ciudat, dar plin de afecțiune, iar Min-ho este inteligent, dar stângaci în exprimarea emoțiilor. Conflictele lor reflectă atât imaginea fraților adolescenți, cât și o rivalitate în care își doresc să se asemene, dar nu vor să recunoască acest lucru. Există o tensiune similară cu relația dintre Andrew și Fletcher din 'Whiplash', dar în versiunea fraților.
Imposibil de nerealist, dar extrem de realist
Persoana care aduce o ruptură și o vitalitate decisivă în această familie este noul profesor de engleză, Seo Min-jung (Seo Min-jung). Întoarsă din America, 'profesoara de Konglish' Min-jung nu are nimic obișnuit în personalitate, stil de vorbire sau mod de gândire. La școală, este dominată de elevi, iar acasă devine chiriaș și începe să trăiască împreună cu familia Soon-jae. Odată cu apariția lui Min-jung, emoțiile fraților Yoon-ho și Min-ho încep să oscileze. Pentru Yoon-ho, Min-jung devine obiectul primei iubiri, iar pentru Min-ho devine o 'persoană adultă care pare a fi copil'. Relația celor trei, care se mișcă între clasă, acoperiș și stradă, lasă o senzație ciudată de emoție și melancolie chiar și în ritmul ușor al sitcom-ului. Este ca și cum '500 de zile ale verii' ar fi fost adaptat într-un format de sitcom, având un gust dulce-amărui.
Linia școlii este un alt pilon. Într-un liceu unde se împletesc profesorii și părinții, școala și examenele, 'Fără ezitare, înălțare' surprinde cu precizie viața și dilemele adolescenților. Glumele pline de rebeliune și mâinile tremurânde în fața biroului profesorului, certurile pentru mâncarea de la cantină și expresiile înghețate când primesc foile de notare. Deși subiectele fiecărui episod sunt ușoare, emoțiile din spatele lor sunt surprinzător de serioase. Prima dragoste, prietenie și competiție, dificultățile financiare ale familiei și anxietatea legată de carieră se ascund în spatele râsului. Așa cum 'Freaks and Geeks' a surprins outsiderii din liceele americane, 'Fără ezitare, înălțare' a surprins studenții obișnuiți din liceele coreene.
Ca un sitcom, structura poveștii este complet episodică. Într-o zi, povestea despre dragostea absurdă a lui Lee Soon-jae devine centrul, iar în altă zi, foaia de notare a lui Yoon-ho sau rebeliunea lui Min-ho sau greșelile lui Seo Min-jung devin trama principală. Cu toate acestea, pe măsură ce episoadele se acumulează, se formează un arc narativ clar între personaje. Cine pe cine iubește, cine se simte rănit și ce traume poartă devin treptat evidente. Pe măsură ce avansăm în poveste, aceste relații se unifică și creează o undă emoțională care depășește comedia. Totuși, nu vreau să dezvălui ce eveniment are loc la final și cum se schimbă personajele pentru cei care nu au văzut încă această dramă. Impactul 'Fără ezitare, înălțare' este completat de modul în care râsul și afecțiunea se transformă și rămân în memorie până la final.
Un sitcom nu doar comic, ci și cu o excelență artistică remarcabilă
Motivul pentru care 'Fără ezitare, înălțare' este considerat un vârf al sitcom-ului coreean nu este doar că este foarte amuzant. Această lucrare este excelentă nu doar în densitatea râsului, ci și în complexitatea personajelor și descrierea realității. Să ne uităm mai întâi la personaje. Lee Soon-jae este ultima generație a societății patriarhale, dar în același timp este și prima persoană care este consumată ca un obiect ridicol. El încearcă să controleze familia cu un ton autoritar, dar în realitate este un bătrân care se lasă condus de singurătate și mândrie. În momentul în care este ignorat de nepoți, în fiecare moment în care își pierde locul în familie, el reacționează exagerat. Această exagerare devine comedie, dar spectatorul descoperă în același timp o 'față cunoscută din casa noastră'. Așa cum Woody din 'Toy Story' se teme că va fi înlocuit de noul jucărie, Lee Soon-jae se teme că va fi lăsat în urmă de vreme.
Park Hae-mi este la fel. Deși pare o mamă dură, dedicată dezvoltării personale și cu un ego puternic, dacă o analizezi puțin, este o persoană plină de anxietate. Obsesia ei pentru notele și greutatea copiilor, precum și pentru carierele lor, reflectă de fapt frica ei că lumea în care trăiește s-ar putea clătina oricând. Drama nu o consumă pe Hae-mi ca pe un antagonist unilateral sau o mașină de critici. Uneori, își asumă rolul de cap al familiei mai intens decât soțul ei, iar alteori arată o latură imatură ca femeie și mamă. De aceea, reacțiile spectatorilor nu sunt extrem de polarizate, ci devin din ce în ce mai complexe pe măsură ce episoadele progresează. Deși poate fi enervantă, devine și înțelegătoare, iar momentele absurde devin emoționante. Este ca și cum ai crede că mama din 'Lady Bird' ar fi trăit în Coreea.
Povestea fraților Yoon-ho și Min-ho este motivul principal pentru care acest sitcom a câștigat popularitate explozivă în rândul adolescenților. Libertatea lui Yoon-ho se potrivește perfect cu spiritul de rebeliune al adolescenților din acea epocă. Adormind în timpul orelor, jucându-se pe ascuns, făcând glume necorespunzătoare profesorului și fiind certat, iar acasă, făcând pe deșteptul și fiind prins, toate acestea sunt extrem de realiste. Cu toate acestea, acest personaj nu a putut deveni un simplu 'tânăr rebel' datorită episodului care a arătat cu delicatețe emoțiile sale. Gesturile neașteptate de grijă pe care le arată față de Min-jung sau familia sa, momentele în care știe că va pierde, dar trece cu vederea, îl transformă într-un 'tânăr care face prostii, dar pe care nu poți să-l urăști'. Este ca și cum ar fi protagonistul din 'Ferris Bueller's Day Off', care încalcă regulile, dar este un personaj îndrăgit.
Personaje vii în stare de flux
Dialogurile și situațiile din 'Fără ezitare, înălțare' au un ritm atât de bun încât nu par deloc demodate chiar și acum. Chiar și scenele care par improvizate au o structură solidă. Nu repetă aceeași glumă de două ori, iar majoritatea 'glumelor de caracter' ies natural din personalitatea personajelor. Exagerările lui Lee Soon-jae, stilul direct al lui Park Hae-mi, obiceiurile de vorbire stângace ale lui Lee Joon-ha, reacțiile exagerate ale lui Seo Min-jung, sinceritatea naivă a lui Yoon-ho și seriozitatea lui Min-ho, toate au propriile lor domenii de umor. Datorită acestui fapt, indiferent de personajul care apare în prim-plan în fiecare episod, spectatorul râde în ritmul familiar. Este ca și cum fiecare instrument dintr-o trupă de jazz își arată farmecul atunci când cântă un solo.
Regia și montajul mențin un tempo rapid specific sitcom-ului, dar reduc cu îndrăzneală viteza în scenele emoționale. De obicei, sitcom-urile se concentrează pe punctele de râs și scurtează scenele emoționale. Cu toate acestea, 'Fără ezitare, înălțare' oprește camera în momentele emoționante. De exemplu, când lacrimile lui Min-ho, care nu își poate ascunde supărarea față de tatăl său, sunt surprinse în prim-plan, sau când Yoon-ho, care se comportă necontrolat, își arată sinceritatea, muzica de fundal și unghiul deviază complet de la ritmul comediei. Datorită acestei mici rupturi, spectatorul ajunge să reflecteze nu doar asupra 'unei povești care se termină cu râs', ci și asupra 'vieții acestor oameni'. Este ca și cum 'Scrubs' abordează moartea și pierderea în mijlocul comediei de spital, traversând granițele genului.
Utilizarea spațiului este, de asemenea, ingenioasă. Camera de zi și bucătăria familiei Soon-jae, holul și acoperișul, holul și sala de clasă, acoperișul și chioșcul... Deși sunt doar câteva seturi care apar repetat, poziția camerei și configurația traseului sunt variate. În special, acoperișul este o scenă importantă pentru emoții. Glumele, fuga, mărturisirile și promisiunile au loc toate în acest spațiu. Acoperișul, cu peisajul cotidian din Seul, funcționează ca o gură de aer pentru adolescenți, tineri și adulți deopotrivă. Când atmosfera din casă devine sufocantă, iar sala de clasă devine apăsătoare, personajele urcă adesea pe acoperiș. Camera le surprinde de la distanță, punând deoparte râsul sitcom-ului și privindu-le siluetele din spate. Asemenea cafenelei Central Park din 'Friends' sau restaurantului din 'Te rog, îngrijeşte-mă', acoperișul devine un loc sacru al acestei drame.
Cum vindecăm durerea finalului
Motivul pentru care această lucrare este atât de apreciată de generații este că 'raportul dintre realitate și fantezie' este adecvat. Nu este vorba despre secrete scandaloase ale unor familii bogate sau crime violente, ci despre poveștile oamenilor care ar putea fi în jurul nostru. În schimb, adaugă o ușoară exagerare și fantezie peste acea viață de zi cu zi. Faptele absurde ale lui Lee Soon-jae, evenimentele de tip desen animate din clasă, situațiile create prin coincidențe sunt lucruri care nu se întâmplă de obicei în realitate. Cu toate acestea, emoțiile de bază sunt toate realiste. Supărarea, invidia, gelozia, complexul de inferioritate, fiorul primei iubiri și pierderea, dorința de a fi recunoscut de părinți, dorința de a fi respectat de copii. Deoarece aceste emoții sunt reale, chiar și setările oarecum exagerate sunt ușor acceptate de spectatori. Este ca și cum filmele Pixar ar prezenta jucării sau monștri ca protagoniști, dar emoțiile lor sunt profund umane.
Desigur, există și puncte de critică. Pe măsură ce avansăm în a doua jumătate, liniile de dragoste și emoțiile devin oarecum dramatice, iar distanța față de tonul ușor al sitcom-ului inițial crește. În special, povestea unor personaje devine excesiv de tragică, iar acest lucru a generat dezbateri până în prezent. Pentru unii, acel final a fost o încercare proaspătă, iar pentru alții, a părut o exagerare inutilă. Este ca și cum finalul din 'How I Met Your Mother' a devenit un subiect de dispută care a divizat fanii. De asemenea, modul în care sunt folosite unele personaje feminine, glumele legate de aspect și studii pot părea incomode în prezent. Chiar și având în vedere emoțiile și contextul istoric de atunci, dacă ar fi să ne uităm din nou, ar fi aspecte care merită criticate.
Cu toate acestea, motivul pentru care 'Fără ezitare, înălțare' este încă discutat este că, în cele din urmă, afecțiunea față de personaje este profund resimțită pe ecran. Echipa de producție nu consumă personajele doar ca instrumente de râs. Chiar și atunci când un personaj se comportă absurd, la un moment dat, îi arată latura vulnerabilă. Silueta solitară a lui Lee Soon-jae, suspinul dezamăgit al lui Park Hae-mi, curajul său mic și timid, sinceritatea stângace a lui Yoon-ho, rebeliunea neîndemânatică a lui Min-ho, inima vulnerabilă a lui Seo Min-jung, toate acestea sunt prezentate pe rând. Spectatorul ajunge să perceapă personajele de pe ecran nu ca pe 'dispozitive care provoacă râs', ci ca pe 'oameni dragi'. Este ca și cum personajele din 'The Office' ar părea inițial ciudate, dar devin din ce în ce mai adorabile.
O lucrare care va fi discutată și după 20 de ani
Este potrivită pentru cei care doresc să râdă și să se relaxeze în viața aglomerată, dar nu vor ca acel râs să fie prea superficial. Chiar și după câteva episoade, fiecare episod este atât de bine construit încât te atrage rapid, iar la un moment dat, o emoție neașteptată te surprinde. La sfârșitul unei zile, când vrei să te uiți la ceva pe Netflix sau să reiei un episod, 'Fără ezitare, înălțare' devine o alegere destul de bună. Este o lucrare reconfortantă, ca o mâncare de confort, care te face să te simți bine oricând.
Cei care au văzut-o când erau mici și acum doresc să o revadă, vor simți că această dramă este complet diferită. În scenele pe care le-au trecut cu vederea când erau tineri, acum văd inima generației părinților lor, iar alegerile stângace ale adolescenților pe care nu le înțelegeau atunci devin acum mult mai clare. Chiar și privind aceeași scenă, odată cu înaintarea în vârstă, acest lucru arată foarte bine cum se schimbă punctele de empatie. Este ca și cum emoțiile pe care le simți când vezi 'Toy Story' ca adult sunt diferite de cele pe care le-ai avut când erai copil, la fel și 'Fără ezitare, înălțare' oferă o rezonanță diferită în funcție de vârstă.
De asemenea, aș recomanda această lucrare celor care caută ceva de vizionat împreună cu familia. Nu este prea mult pentru părinți și copii să se așeze împreună, dar nu este nici plictisitor. Unii își vor aminti de familia lor când îi văd pe Lee Soon-jae și Park Hae-mi, iar alții își vor aminti de ei înșiși când îi văd pe Yoon-ho și Min-ho. Așa că, după ce termină de vizionat drama, poate că vor avea o discuție puțin diferită la masă. În acest sens, 'Fără ezitare, înălțare' este o lucrare care pune întrebări încă relevante. De ce ne ciocnim atât de aspru unii de alții, dar nu putem renunța la familie? Așa cum 'Little Miss Sunshine' a redescoperit semnificația familiei printr-o călătorie pe drum a unei familii destrămate, 'Fără ezitare, înălțare' răspunde la aceeași întrebare prin haosul care se desfășoară în camera de zi îngustă.