Când camera intră în alee, o bicicletă este întinsă pe o alee îngustă, iar soarele de iarnă strălucește pe saltele electrice întinse la uscat. Dramatizarea tvN 'Răspunde-mi 1988' ne duce exact în acea alee, în mijlocul Ssamgyeong-dong. Ca și cum am trece prin platforma 9 și 3/4 din 'Harry Potter', plecăm într-o călătorie în timp din 2015 în 1988. Dar nu este magie, ci amintiri și empatie care ne transportă.
Adevăratul protagonist al acestui serial nu este o persoană specifică, ci timpul din 1988 și comunitatea din alee. În jurul casei lui Deok-seon, se află cinci familii: cele ale lui Seong-kyun, Sun-woo, Jung-hwan și Dong-ryong, conectate între ele prin casele vecine. Ca un hub, această alee este locul unde toate poveștile încep și se termină, iar cele cinci prietene se mișcă ca vântul prin ea. Deok-seon (Hyeri), Taek (Park Bo-gum), Jung-hwan (Ryu Jun-yeol), Sun-woo (Go Kyung-pyo) și Dong-ryong (Lee Dong-hwi) sunt cinci adolescenți, un amestec de studenți și jucători de go, o adunare a feței unei tinere generații obișnuite din acea epocă.
Privind doar povestea de suprafață a episodului, pare o dramă de viață de zi cu zi. Eșuează la examene, schimbă mâncărurile din prânz, își pun viața în joc pentru poveștile de la radio și își petrec zilele prăjind cartofi dulci pe cărbuni în timpul iernii. Viața pare să fie totul, la fel ca în 'Familia Simpson' sau 'Familia Modernă'.
Dar 'Răspunde-mi 1988' suprapune această viață de zi cu zi cu un eveniment național uriaș, Jocurile Olimpice din 1988, și atmosfera orașului care se pregătește pentru Jocurile Olimpice de la Seul. Când flacăra olimpică trece prin oraș, copiii ies din alee să se uite, iar fiecare casă își aduce un televizor colorat, simțind viteza cu care se schimbă lumea. Dacă 'Forrest Gump' a inserat protagonistul în momente importante din istoria modernă a Americii, 'Răspunde-mi 1988' reconstituie perioada tumultoasă a istoriei moderne a Coreei prin ochii oamenilor din alee.
În același timp, în interiorul caselor, dificultățile economice ale generației părinților, conflictele între frați și presiunea competiției pentru admitere se acumulează. Anul 1988 din cărțile de istorie și anul 1988 trăit în alee coexistă la temperaturi diferite.
Cinci prieteni, cinci tipuri de tinerețe
Deok-seon este a doua fiică din familie și este întotdeauna tratată ca un 'sandwich'. Așa cum Ron Weasley din 'Harry Potter' a spus că este „un om invizibil între cei cinci frați”, Deok-seon își pierde prezența între sora ei Bora și sora ei mai mică No-eul. Totuși, între prieteni, ea este sufletul petrecerii, iar în alee, strigând de la etajul doi, este 'liderul aleii' care trezește întregul cartier.
Jung-hwan este tăcut și cinic, dar când vine vorba de familie și prieteni, acționează în tăcere în locuri unde nimeni nu îl vede. Este ca Sam din 'Stăpânul inelelor'. Deși se plânge, el este întotdeauna acolo în momentele importante. Sun-woo este fiul cel mare, responsabil și cel mai de încredere sprijin al mamei, iar Dong-ryong este un dansator pasionat de modă din cartier. Nu este o exagerare să spunem că este expert în modă din versiunea din 1988 a 'Queer Eye'.
Între timp, geniul jucător de go Taek este descris ca fiind nepriceput în privința lumii, dar totul devine clar în fața tabloului de go. Dacă Sheldon Cooper din 'Teoria Big Bang' este un geniu al fizicii, Taek este un geniu al go-ului. Deși îi lipsește sociabilitatea, are o puritate și o sinceritate unice. Când cei cinci se adună într-o cameră pentru a găti ramen, se înghesuie în căminul lui Taek pentru a petrece noaptea, iar tensiunea subtilă în jurul unei iubiri neîmpărtășite se instalează, drama atinge atât emoția tinereții, cât și căldura unei drame de familie.
Poveștile adulților din alee sunt, de asemenea, un aspect important al acestei drame. Tatăl lui Deok-seon, tatăl lui Dong-ryong și tatăl lui Jung-hwan, precum și mama lui Sun-woo, vecinii intră și ies din casele celorlalți, la fel ca Monica din 'Friends', împărtășind mâncăruri, împrumutând bani și, uneori, certându-se din cauza problemelor copiilor, dar se împacă rapid cu un pahar de băutură.
Fiecare familie are propriile răni. Un cap de familie care se confruntă cu o amenințare de concediere, o mamă care își crește singur fiul după ce și-a pierdut devreme soțul, părinți care se simt mereu vinovați din cauza situației financiare. Dar aceste răni nu sunt consumate în mod exagerat în dramă, ca o melodramă grea precum 'Atât de aproape'. Ele se dezvăluie natural în glumele de la masă, în punga de fructe cumpărată de la piață și în scenele în care curăță zăpada împreună într-o zi de ninsoare.
Din perspectiva spectatorului, poate părea că totul decurge fără evenimente mari, dar micile schimbări emoționale ale personajelor și nuanțele relațiilor se acumulează în fiecare episod. Ca o trilogie 'Before Sunrise', drama vorbește mai mult despre conversații, priviri și tăceri decât despre evenimente dramatice.
Drama urmează adesea perspectiva unui personaj, amintindu-și trecutul sau arătând cu nostalgie peisaje care acum nu mai există. Scrisori scrise de mână, oameni care stau la coadă la telefonul public, o întreagă familie care se adună pentru a răspunde la un apel telefonic apar natural. Asemenea sitcom-urilor occidentale precum 'We Are Who', care evocă amintiri spunând „Așa era înainte”.
Dar această descriere a trecutului nu se limitează la sentimentul „Era mai bine atunci”, ci arată și disconfortul și anxietatea de atunci. Infernul examenelor, cultura patriarhală, standardele duble pentru femei, umbra polarizării economice sunt plasate în întreaga episod. Așa cum 'Mad Men' a arătat atât strălucirea anilor 1960 din America, cât și rasismul și sexismul, 'Răspunde-mi 1988' nu idealizează trecutul fără rezerve.
De aceea, viața copiilor din alee și a părinților lor ajunge uneori să fie dureros de acută. Nimeni nu a avut o viață perfectă, dar sentimentul că s-au susținut reciproc în ciuda neajunsurilor este un fir roșu care străbate întreaga poveste. Mesajul „Nu am fost perfecți, dar am fost împreună” este transmis subtil.
Pe măsură ce povestea avansează, 'Răspunde-mi 1988' se extinde dincolo de o simplă poveste de creștere, devenind o dramă despre timp și memorie. Încă din primul episod, apar ocazional perspectivele actuale ale cuiva care a devenit adult, iar spectatorul devine curios despre cine s-a căsătorit Park Deok-seon și cum s-au dispersat oamenii din Ssamgyeong-dong. La fel ca misterul „Cine este mama?” din 'How I Met Your Mother', povestea „Cine este soțul?” captează atenția spectatorilor.
Dar adevărata putere a acestei drame nu este misterul „Cine este soțul?”, ci cât de delicat arată timpul petrecut în acest proces. Mesele, certurile și împăcările, aerul nopții din alee, toate acestea se desfășoară bogat în procesul în care personajele devin treptat adulți.
Nu voi dezvălui finalul în acest articol. Totuși, până la ultima scenă, grosimea timpului pe care spectatorul l-a construit împreună cu oamenii din alee face ca acea decizie să fie acceptată natural în inimile fiecăruia. Așa cum răsturnarea din 'The Sixth Sense' este șocantă datorită indiciilor anterioare, finalul 'Răspunde-mi 1988' își câștigă credibilitatea datorită densității relațiilor acumulate pe parcursul celor 20 de episoade.
Reconstituirea modernă a nostalgiei... ritmul râsului și al lacrimilor
Din perspectiva valorii artistice, 'Răspunde-mi 1988' este un exemplu reprezentativ despre cum dramele coreene pot reinterpreta modern nostalgia. Cel mai mare motiv pentru care această dramă a fost iubită este că nu idealizează trecutul, ci îmbrățișează simultan temperatura, mirosul, disconfortul și căldura acelei epoci.
Anul 1988 este un punct de cotitură în care societatea coreeană a experimentat schimbări rapide, iar drama comprimă haosul și emoția acelei perioade într-o lume mică, aleea. Camera se oprește adesea mai mult pe peisajul aleii, pe mobila veche din case, pe detectoarele de gaze de cărbune, pe obiecte precum uniforme școlare și treninguri, decât pe fețele personajelor. Acumularea acestor obiecte formează textura epocii. Asemenea camerei din 'Amélie', care își îndreaptă privirea plină de afecțiune către obiecte mici, 'Răspunde-mi 1988' înglobează greutatea timpului în fiecare detaliu.
Regia și montajul captează cu delicatețe ritmul emoțiilor. Râsul și lacrimile nu se precipită exagerat, ca în 'Îngeri pe străzi', ci se infiltrează între conversațiile obișnuite și zgomotele de zi cu zi. Deși pare că astăzi prietenii râd și se distrează, o ultimă frază de narațiune poate provoca o emoție profundă. Așa cum montajul de deschidere din 'Up' surprinde o viață întreagă în patru minute, monologul final din 'Răspunde-mi 1988' rezumă un episod într-o singură frază.
Ceea ce susține acest ritm este, fără îndoială, OST-ul. Melodiile rearanjate din acea epocă se îmbină natural cu scenele, stimulând amintirile spectatorilor. Pentru generația care a trăit anii '80 și '90, evocă amintiri personale, iar pentru generațiile ulterioare, 'tinerețea părinților' devine familiară, dar plăcută. Asemenea OST-ului din 'Guardians of the Galaxy', care unește generații prin muzica pop din anii '70 și '80, muzica din 'Răspunde-mi 1988' leagă emoțiile dincolo de timp.
Poveștile fiecărui personaj sunt, de asemenea, tridimensionale. Povestea celor cinci prieteni, Deok-seon, Taek, Jung-hwan, Sun-woo și Dong-ryong, se desfășoară alternând între romantism și prietenie, în timp ce poveștile fiecărei generații de părinți sunt, de asemenea, tratate cu importanță. În special, povestea mamei lui Sun-woo și a unchiilor din alee are o semnificație mare, deoarece oferă o narațiune adecvată generației părinților, care de obicei sunt consumate ca personaje secundare în dramele coreene.
În această dramă, adulții nu sunt doar personaje de tip mentor care împiedică sau susțin dragostea copiilor, ci sunt reprezentați ca protagoniști ai propriilor vieți. Datorită acestui fapt, conflictele între generații par mai realiste, iar punctele comune ale emoțiilor sunt dezvăluite natural, chiar și între generații diferite. Asemenea 'Gilmore Girls', care a reprezentat relația dintre mamă și fiică ca fiind egală, 'Răspunde-mi 1988' respectă părinții și copiii ca indivizi care își trăiesc propriile vieți.
Desigur, 'Răspunde-mi 1988' nu este perfect. Coeziunea comunității din alee este un peisaj pe care acum este greu să-l găsești în realitate, ceea ce poate părea o idealizare excesivă pentru unii spectatori. Poate fi o versiune mult mai frumoasă decât realitatea, la fel ca Londra din 'Notting Hill' sau Parisul din 'Midnight in Paris'.
De asemenea, având în vedere că durata este lungă și viața de zi cu zi este descrisă în detaliu, unii spectatori pot simți că ritmul este lent. Poate fi frustrant pentru cei care se așteaptă la surprize și răsturnări în fiecare episod, cum ar fi în '24' sau 'Breaking Bad'. Povestea căutării soțului devine oarecum exagerată în a doua jumătate, iar unii critici consideră că povestea unor personaje a fost sacrificată.
Cu toate acestea, motivul pentru care această lucrare a rămas un favorit pentru reîntoarcere și vizionare repetată pe termen lung este că a reușit să surprindă 'detaliile relațiilor' într-un mod care compensează și depășește dezavantajele. Spectatorii nu simt că au văzut o poveste complet nouă, ci mai degrabă o reîntâlnire cu emoții pe care le știau deja din altă parte. Asemenea sentimentului de a spune „Am întâlnit copilăria din mine” după ce ai văzut 'Spirited Away', după ce ai văzut 'Răspunde-mi 1988', simți că „Am întâlnit aleea din mine”.
Întreabă: “Ce este mai important decât succesul?”
Un alt aspect remarcabil este modul în care această dramă abordează familia și tinerețea. În multe drame, 'succesul' și 'dragostea' sunt scopurile finale ale narațiunii, dar 'Răspunde-mi 1988' spune că este mai important să mănânci împreună, să te acoperi cu aceeași pătură în iarna rece și să ai pe cineva lângă tine în ziua în care ai eșuat la examene.
Cu alte cuvinte, mesajul este că viețile personajelor nu trebuie să devină neapărat remarcabile. Acest lucru vine ca o mare consolare pentru spectatorii din anii 2010 care trăiesc în competiții acerbe și acumulări de specificații, cum ar fi în 'Sky Castle'. Privind cu prețuire viața obișnuită în loc de un succes grandios este virtutea esențială a acestei drame. Dacă 'Little Miss Sunshine' a spus „Nu trebuie să fii primul”, 'Răspunde-mi 1988' spune „Nu trebuie să fii special”.
Privind oamenii din aleea Ssamgyeong-dong, mă face să mă gândesc dacă am fost și eu cândva parte dintr-o comunitate similară sau dacă voi putea crea astfel de relații în viitor. Această dramă nu afirmă că „Era mai bine atunci”, dar reconstituie cu mare atenție căldura vremurilor în care ne străduiam să ne sunăm la ușa celuilalt pentru a apăsa pe sonerie. Asemenea 'My Neighbor Totoro', care reconstituie comunitatea din Japonia rurală din anii 1950.
De asemenea, este o lucrare bună pentru cei care se gândesc frecvent la relația dintre părinți și copii. Din perspectiva părinților, greșelile și neputințele adulților din alee pot părea la fel de jenante ca Michael Scott din 'The Office', iar din perspectiva copiilor, scenele care par „Nu este povestea noastră?” sunt abundente.
În acest proces, atât regretul „Ce-ar fi fost dacă am fi fost puțin mai puțin aspri unii cu alții”, cât și înțelegerea „Totuși, am făcut tot ce am putut” vin simultan. De aceea, această dramă este plăcută de vizionat singur, dar devine o experiență complet diferită atunci când este vizionată împreună cu familia. Asemenea 'Coco', care devine mai emoționant atunci când este vizionat cu familia, 'Răspunde-mi 1988' oferă o rezonanță mai profundă atunci când este vizionat împreună, depășind generațiile.
În cele din urmă, aș recomanda 'Răspunde-mi 1988' celor care simt că viața trece prea repede și doresc să ia o pauză. Fără evenimente strălucitoare, dar arată foarte lent, dar ferm, cum micile conversații și obiceiuri se acumulează pentru a forma peisajul vieții.
Când urmăresc această dramă, la un moment dat, aleea Ssamgyeong-dong din ecran se suprapune cu un colț din amintirile mele. Și gândul că, într-o zi, fiecare dintre noi va răspunde din nou cu aleea noastră din 1988, în inimile altora, se strecoară liniștit.
Pentru cei care doresc să simtă o astfel de emoție, această dramă este o scrisoare lungă care merită timpul. Asemenea ultimei scene din 'Before Sunset', chiar dacă spunem „Vei pierde acel avion”, suntem dispuși să rămânem în această alee, pregătiți să ratăm zborul. Aleea Ssamgyeong-dong este un astfel de loc. Odată ce intri, nu vrei să ieși ușor, un loc cald, zgomotos și incomod, dar dorit.
